Despre Noi

Oraşul mic, Odorheiu Secuiesc se află în inima Ţinutului Secuiesc, la o distanţă de 100 de km de la Braşov, Târgu Mureş sau Sfântu Gheorghe. Oraşul este renumit nu numai datorită numele persoanelor cum ar fi Orbán Balázs, Tamási Áron şi Benedek Elek, dar şi datorită faptul că este locul de naştere al reţetei de magazine Merkúr.

Lantul de magazine Merkur - Despre Noi

Început S(z)uperb în anii 90

Societate comercială Elan-Trio SRL a fost înregistrată în 1993 cu o activitate de depozit en-gros. Datorită schimbărilor de factori economici şi de piaţă, în 1999 am dezvoltat activitatea, şi în locul unui magazin vechi am deschis o alimentară de autoservire sub numele Szuper Market.

Spre bucuria consumatorilor, numele veche a magazinului se uneşte cu un sortiment vast de produse. În 2000 reţeaua de magazine Szuper s-a înlărgit cu un magazin nou. În curând aproape în fiecare punct strategi al oraşului avem posibilitatea de a răspunde cerinţele consumatorilor.

Cum se numesc secuii centrul comercial? Merkúr!

La 7 ani de la deschiderea primului magazin Szuper ne-am hotărât să facem un pas mare. În 2006 am deschis primul centru comercial în Odorhei, pe care am înzestrat cu numele de botez deja cunoscută consumatorilor din vremea comunistă, Merkúr. Prin unirea tradiţiei şi sortimentului vast de produse oferite într-o ambianţă plăcută, ni se pare că am nimerit gustul consumatorilor din Odorhei.

Am încercat tot ce e posibil pentru a satisface dorinţele consumatorilor. Printr-o investiţie de 3 milioane de euro, pe 5800 de mp, pe 2 etaje oferim consumatoriilor tot ce este necesar ca să se bucure în viaţa zilnică.

La parter se află o alimentară, un restaurant fast-food, o cafenea şi o florărie.

La etaj oferim încălţăminte şi îmbrăcăminte de calitate, echipamente electrocasnice (Domo), magazin de prezentare mobilier (Lem s) şi de souvenir. În timp ce părinţii fac cumpărături oferim copiilor posibilitatea de a se distra în sala de jocuri extinsă, dotată cu tobogane, băi de mingi, căţărătoare, toate acestea într-un ambient al basmelor.

Centrul comercial Merkur s-a dezvoltat într-o plază mică, dar într-o ambianţă familiară, cu spirit comunitar, cea a nouă, localnicilor din Odorhei.

Miercurea Ciuc ne îmbrăţişează

Fiindcă imaginaţia noastră despre un supermarket plăcut şi familiar corăspundea perfect cu cerinţele consumatorilor, ne-am decis să le oferim serviciile şi în alte oraşe ale Ţinutului Secuiesc. Astfel, în 2007 am deschis primul supermarket în Miercurea Ciuc (1100mp) spre bucuria localnicilor, iar cu 2 ani în urmă cel al doilea supermarket în centrul oraşului, pe lângă piaţă.
Tot în 2009 am surprins localniciii din Gheorgheni cu un magazin Merkúr deschis în Sláger Center, care a devenit locul lor preferat pentru cumpărături.

C+C = preţuri mici+sortiment vast

Magazinele şi supermarketurile noastre, datorită diversităţii produselor oferite şi ambianţei familiare, se bucură de un succes nebun. În 2010 am deschis primul depozit comercial en-gros C+C în Odorhei, care s-a născut din dorinţa de a satisface nevoile pieţei, fiind cel mai mare depozit en-gros de produse alimentare şi industriale din judeţul Harghita. Depozitul oferă diversitate şi preţuri mici pentru micii comercianţi şi operatorii turistici.

Motivată prin succesul experimentat în judeţul Harghita, ne-am hotărât dezvoltarea şi în alte judeţe secuiesc. În decembrie anului 2010 am deschis un supermarket în Sfântu Gheorghe, urmat de deschiderea unui depozit en-gros C+C. După aceea, având obiectivul de a răspunde cerinţelor consumatorilor din Târgu Mureş prin oferirea produsele cu gust de casă, secuiască, am deschis un supermarket şi în acest oraş al Ţinutului Secuiesc.

Banii au fost inventaţi de diavol, dar noi nu ne vindem sufletul

Pe lângă produsele locale, ne-am angajat şi pentru comercializarea produselor fabricate în Ungaria, astfel au apărut în zona noastră produsele populare CBA şi Reál. Pe lângă aceasta, dispunem de carmangerie proprie pentru a servi consumatorii cu carne şi produse de carne proaspete în fiecare zi.

Banii au fost inventaţi de diavol, dar noi nu ne vindem sufletul. Participăm în mod activ în viaţa comunitară locală, sponsorizăm regulat evenimentele culturale şi cele sociale. Societatea noastră se numără printre fondatorii Fundaţiei comunitară din Odorhei, şi cooperăm cu ei în organizarea evenimentului Clacă Locală şi în programul Cardul Comunitar.

Ani de zile am organizat Ziua Copiilor pe nivel local, şi azi asigurăm sponsorizarea ei. La data de 6 decembrie împlinim sacul lui Moş Nicolae, cine vizitează pedeatria spitalului municipal din Odorhei. Ne este o onoare că putem sponsoriza diferitele evenimente pentru copii şi tineret, cum ar fi asociaţia neguvernamentală Fundaţia Sfântu Francisc din Deva, sau Clubul Fotbal din Odorhei.

Produsele Góbé, marca comercială propriu produs exclusiv de producători locali, înfiinţat printr-o alianţă locală pentru a arăta producătorilor şi comercianţilor din Secuime o alternativă faţă de globalizare şi de întreprinderile multinaţionale, serveşte consolidarea comunităţii secuieşti. Astfel sprijinăm producătorii şi comercianţii noştri locali, şi îi oferim posibilitatea de a propaga şi distribui produsele lor de calitate cu gust de casă prin intermediul nostru.

 

Despre Noi

 

Carieră

Cei mai importanţi sunt angajaţii noştrii, indiferent, dacă este vorba de echipa care aprivionează...

 

Contactati-ne!

Pagina de contact, lista angajati, alte informati utile...

 

Date firma Elan-Trio

Date firma Elan Trio

Lanțul de magazine Merkur - Despre noi

magunkrol

Oraşul mic, Odorheiu Secuiesc se află în inima Ţinutului Secuiesc, la o distanţă de 100 de km de la Braşov, Târgu Mureş sau Sfântu Gheorghe. Oraşul este renumit nu numai datorită numele persoanelor cum ar fi Orbán Balázs, Tamási Áron şi Benedek Elek, dar şi datorită faptul că este locul de naştere al reţetei de magazine Merkúr.

Detalii

Galerie Foto